Urzique’s Blog

Mi-am dat seama cu ceva timp in urma ca am nevoie de o mare schimbare in viata mea profesionala.
Ma simteam total complesita de sarcinile mele zilnice, nemotivata s.a.m.d.
Cum s-a petrecut totul? Pai…
Afacerea mea a crescut odata cu mine. Am pornit-o in 2004, la 22 de ani (si jumatate), cu mult elan, dorinta de a fi antreprenor… si cam atat.
Am preluat o gradinita, sa-i zicem, functionala. Proprietarii gradinitei erau si proprietarii spatiului in care se afla gradinita. Aflasera de la cineva ca as fi interesata sa deschid o gradinita particulara. M-au sunat in septembrie 2004 sa ne intalnim. Ne-am intalnit, mi-au dat doua variante: fie cumpar tot ce se afla in gradinita si platesc o chirie x, fie platesc o chirie x+y. Nu aveam bani sa cumpar nimic, asa ca am acceptat varianta 2 si am semnat contractul in 1 octombrie 2004. Aveam businessul meu… Gradinita Heidi
Business planul meu arata cam asa: taxa x 20 de copii (atatia stiam ca sunt inscrisi) – cheltuieli = 0. Un mare 0. Strategia mea de marketing: impart (eu cu manuta mea) fluturasi in parc si sigur se mai aduna vreo 10 copii.
De fapt, nu erau 20 de copii ca erau doar 14, iar treaba cu fluturasii nu a functionat pentru ca anul scolar incepuse, iar copiii erau deja inscrisi la gradinite.
Dar am inceput voiniceste sa vad care-i treaba cu gradinita: am luat autorizatii, am inceput sa ma bag in “procesul educational” cu idei de tot felul, am facut multe poze cu care sa ne laudam parintilor… din-astea.
Apoi, incet-incet am inceput sa imi construiesc mici unelte de management. Simteam ca reinventez roata, dar habar nu aveam cum se intampla lucrurile in alte gradinite sau in alte companii.
Marketingul l-am lasat un pic la o parte. Cu toate astea, datorita faptului ca ne faceam treaba bine, parintii ne recomandau, asa ca am terminat anul cu 21 de copii inscrisi si l-am inceput pe urmatorul cu 30 de copii.
Departamentul de resurse umane era tot al meu. Anul acela a trebuit sa recrutez 2 educatoarea si o ingrijitoare. Am dat cateva rateuri, recunosc, dar in acel an le-am recrutat pe Andreea, Cornelia si Frau Mariana. Toate trei inca lucreaza la Heidi si sunt angajatii ideali .
Chiar daca nu sunt calificata (am auzit chestia asta de o suta de ori de la inspectoarele de la ISJ Brasov), a trebuit sa ma ocup si de partea educationala, mai precis de obtinerea Autorizatiei de incredere de la MEN. Am invatat sa fac proiect institutional, plan managerial de care vor ei s.a. Partea asta cu autorizatia a fost cel mai urat capitol din povestea Heidi, dar poate ii voi dedica un post separat.
Iar cu clientii… era si bine era si rau. Am facut multe compromisuri in primul an, dar pe parcurs am invatat ca una e sa fii flexibil si alta e sa nu existe reguli si limite. Am avut o clienta care vroia neaparat sa vorbeasca cu cineva mai sus decat mine. Ii explicam ca nu are cu cine, ea insista: “Si eu sunt sefa, dar am sot”. Eu nu aveam sot . Dar cu cea mai mare parte dintre parinti, m-am imprietenit si am colaborat foarte frumos.
Cam asa era la inceputuri… eu centram, eu dadeam cu capul (cliseistic, dar se potriveste).
Dupa 2 ani “umplusem” gradinita, treaba nu mai era asa de multa pentru ca aranjasem un mic sistem perfect functional, pe drum spre banca ma opream la inghetata, faceam cu copiii optionalul de engleza si pe cel de sah si imi placea la nebunie… totul era minunat.

Asta pana in primavara lui 2007, cand s-au intamplat doua lucruri: 1. lista de asteptare cu parinti care vroiau sa isi aduca copiii la Heidi crestea continuu; 2. am avut revelatia ca pentru a avea o relatie normala cu Fat Frumos, ar fi bine sa imi gasesc ceva de facut la Cluj.

Nu mai stiu exact cum, dar dupa o luna de vazut case si negociat contracte si dupa inca vreo 2 luni de santier groaznic (am amenajat doua gradinite si reamenajat una), am inceput anul gradinitar 2007-2008 cu 3 gradinite.
3 gradinite (cu un serviciu nou – cresa) care au atras dupa ele 22 de angajati (dintre care 17 noi), parintii si cativa bunici ai 110 copii, rate mari la banca si multe datorii, 3 spatii de ingrijit, un sistem care inca nu mergea replicat. Mult prea mult pentru un one man show. Daca as da timpul inapoi as face altfel lucrurile, dar pentru ca nu pot, o sa gandesc altfel pe viitor. De fapt, imi pare rau pentru clientii care nu au gasit pe vremea aia Gradinita Heidi asa cum este ea de fapt.

Au mai trecut doi ani si un pic, timp in care lucrurile au evoluat mult, doar ca inca nu au ajuns acolo unde vreau eu, doar ca nu am timp sa mananc inghetata in timpul zilei si nici sa tin cursuri pentru copii.

Partea buna a lucrurilor este ca ne-am mai “inmultit” cu 30 de copii si 8 coechipieri, am schimbat prima locatie cu una mult mai draguta si ma mandresc cu cea mai tare echipa (atat din Brasov cat si din Cluj). Am pornit un program de afterschool in Brasov si Clubul Piticilor. Am demarat doua proiecte de responsabilitate sociala: Seara de povesti si Gradinita in aer liber. In plus, desi aveam ideea de mult timp, tot in perioada asta am inceput si cursuri pentru parinti. Iar cel mai important lucru este ca mi-am conturat foarte bine viziunea Heidi (careia o sa ii dedic un articol special).

Deci totul e pe val, doar ca in ultimele luni, am inceput sa nu mai dau randament, iar lucrurile sa nu mai evolueze in ritmul cu care eram obisnuita. Asa ca… am realizat ca am mare nevoie de o mare schimbare.

Va urma…

Am hotarat ca trebuie sa devin si un manager de nota 10, nu doar un lider de nota 10 (ce sunt ). Asa ca m-am apucat sa citesc. One minute manager, de Kenneth Blanchard, mi-a fost recomandata de Mary, iar Seba a primit-o cadou la cateva zile dupa ce auzisem de ea. Poate a fost un semn
Asadar am citit-o si ar fi bine sa fi invatat urmatoarele:

“Managerul la minut” (ce cretin suna) stabileste obiective la minut. Cum?
1. Identifica obiectivele
2. Stabileste modul de actiune corect
3. Descrie fiecare obiectiv, descriere pe care poate sa o citeasca intr-un minut
4. Verifica la sfarsitul fiecarei zile de munca, pret de un minut, ceea ce a realizat
5. Verifica daca modul de actiune se potriveste sau nu cu obiectivul propus.

Managerul la minut face laude la minut
Adica,
1. Le spune oamenilor ca e la curent cu ceea ce fac
2. Ii lauda imediat ce au facut un lucru bun
3. Le spune oamenilor ce anume au facut bine
4. Ii incurajeaza sa progreseze
5. Le arata ca se pot baza pe sprijinul lui

Managerul la minut face mustrari la minut
1. Le spune oamenilor dinainte ca intentioneaza sa isi exprime parerea despre felul in care acestia se descurca
2. Le face oamenilor observatii imediat ce este cazul
3. Le explica unde au gresit
4. Isi exprima parerea despre greseala lor
5. Le arata ca se pot baza pe sprijinul lui

Mi se pare ca modelul seamana foarte mult cu ceea ce cred eu ca ar trebui sa faca un parinte cu copilul lui – sa aplice un sistem de recompense bazat pe aceleasi principii (lauzi copilul, ii spui ce a facut bine, il incurajezi) si o metoda de disciplinare bazata pe consecinte logice (ii explici copilului ce a gresit, ii spui ca esti suparat din cauza a ceea ce a facut, in niciun caz a lui, il incurajezi sa faca ceea ce trebuie).

Deci ne purtam cu subalternii ca si cu niste copii*
*sper ca nu era cazul sa precizez ca pe copii ii tratam ca de la egal la egal

Simplu, nu?

De fapt, am fost la o singura zi , cea dedicata Antreprenoriatului.

Ce mi-a placut:
1. atmosfera de la workshop-uri.
2. Emi Gal si prezentarea lui. Ma enerva ca toata lumea il lauda excesiv, dar acum am inteles de ce . E un tip foarte istet, simpatic, foarte tanar, care vrea sa schimbe lumea.
3. Oliver Olson, directorul CEU Business School Romania si viziunea lui.
4. Vlad Stan, Dragos Petrescu, Marius Ghenea – pentru ceea ce fac. I-am povestit lui Vlad Stan despre proiectul meu on-line; mi-a dat ok-ul

Ce nu mi-a placut:
1. ca in afara de 2 reprezentante BCR (care nu se pun), nu a fost niciun vorbitor femeie.
2. ca s-a vorbit foarte mult de criza.
3. ca am realizat inca o data ca este criza si ca va fi si mai nasol.
4. ca e prea ne-naturala vanatoarea de contacte la astfel de evenimente. Toata lumea se uita pe ecusoane pentru a vedea daca sa stea de vorba cu cineva sau nu.
5. Calin Fusu – prezentare incoerenta, plictisitoare. Si avea niste emotii…

Per total a fost ok, asa ca mi s-a deschis apetitul pentru evenimente de genul